Compostare acasă, mai ușor ca oricând!
Când discutăm despre sustenabilitate și grija pentru mediul înconjurător, simțim adesea că nu putem face foarte mult în ceea ce privește impactul evident. Implicarea individuală este vitală și ne putem aduce aportul în această direcție adoptând obiceiuri noi în propria casă. Realizate consecvent, acestea contribuie pe termen lung la atingerea unor obiective colective semnificative.
Acestea fiind spuse, una dintre tendințele ecologice emergente este compostarea acasă și poate fi ușor adoptată fără să implice schimbări majore ale stilului de viață.
Dacă ar fi să vorbim despre un sector care ne influențează în mod direct viața, atunci subiectul ar fi producția de alimente sănătoase. Suntem ceea ce mâncăm, sau cel puțin așa am învățat de la predecesorii noștri. Această zicală s-a dovedit a fi extrem de adevărată de-a lungul istoriei, iar în zilele noastre poate mai mult ca oricând, deoarece avem puține cunoștințe despre ingredientele care ne ajung pe farfurie. Dar nu trebuie să fie așa. Compostarea acasă ne oferă posibilitatea de a controla chiar și acest aspect – calitatea solului în care cultivăm plantele. Și poate fi foarte ușor!
Avantajele compostării acasă
Compostarea la domiciliu este deosebit de utilă pentru gestionarea resturilor alimentare. Coșul de gunoi este mai întotdeauna plin, ceea ce face ca multe mirosuri nedorite să își facă simțită prezența în apartament. Acestea nu ne deranjează doar pe noi, ci pot, de asemenea, să-i facă și pe micii noștri companioni de apartament să răscolească gunoiul, creând o dezordine și mai mare. Aceste scenarii pot fi evitate doar prin debarasarea regulată a coșului de gunoi sau prin adăugarea unui coș special pentru compost. Compostarea în interior se poate face pe tot parcursul anului, chiar și iarna, când compostarea în aer liber este încetinită din cauza temperaturilor scăzute.
Gândește-te cum ar fi dacă:
- Ai putea evita cu ușurință mirosul emanat de coșul de gunoi din apartament?
- Nu te-ar mai îngrozi ideea că sacul de gunoi s-ar putea sparge iar lichidul s-ar prelinge în bucătaria ta cea nou decorată?
- Ai scăpa de nedoritele drumuri constante către zona de aruncare a gunoiului?
Resturile tale pot fi acum depozitate, fără bătăi de cap, într-un coș de compost elegant, care previne degradarea resturilor organice datorită proceselor speciale de fermentare și, prin urmare, elimină mirosurile nedorite. În plus, nu există emisii de dioxid de carbon sau amoniac care să afecteze mediul înconjurător deoarece fermentarea se produse într-un mediu anaerob, nu necesită oxigen, iar gazele emise în timpul procesului de fermentare sunt consumate de microorganismele din acceleratorul de compost.
Da, este o contribuție mică – dar cu toate acestea – este contribuția ta.
Compostarea acasă cu Bokashi Organko
Un compostor funcțional pentru resturi organice, cum este Bokashi Organko, este tot ce ai nevoie pentru a începe. Este suficient de mic pentru a fi depozitat sub blatul de bucătărie, într-un dulap sau în cămară, dar suficient de mare pentru a-și îndeplini scopul în mod eficient.
Vine împreună cu acceleratorul de compost pe bază de tărâțe, Bokashi Biogen. necesar pentru procesul optim de fermentare. Amestecul de tărâțe trebuie adăugat după fiecare strat de deșeuri alimentare depozitate. În urma procesului de fermentare se obține lichidul Bokashi, care trebuie scurs la fiecare câteva zile. Lichidul Bokashi nediluat poate fi folosit pentru curățarea canalelor de scurgere, sau – după diluare – ca îngrășământ excelent pentru plante.
In cat timp e gata compostul?
Buna ziua, Stela!
Atunci când s-a umplut, coșul Bokashi Organko se va închide și se va lăsa minimum 14 zile pentru a completa procesul de fermentație.
După ce au trecut cele 14 zile, baza de resturi obținută se poate folosi în următoarele moduri pentru îmbogățirea solului:
✅ Se poate îngropa în sol, unde va trece printr-un proces de descompunere aerobă și se va transforma în pământ fertil în 4-8 săptămâni. Descoperiți în acest video cum se adaugă baza de compost în sol: https://www.youtube.com/watch?v=jHZYdt8YCdQ
✅ Se poate plasa într-o jardinieră sau în ghivece de dimensiuni mai mari, amestecându-se cu substrat: 1/3 bază bokashi și 1/3 pământ. Se va acoperi apoi cu pământ.
✅ Se poate adăuga într-o ladă de compost, contribuind la procesul de compostare.
Sperăm ca aceste informații să fie de folos și suntem aici oricând vei avea nevoie de detalii suplimentare.
Echipa Bokashi Home